Portugalia

Trebuie sa recunosc ca am plecat indoit de acesta decizie. De obicei ma documentez, cad in capcana destinatiilor indepartate pentru ca in cazul meu, functioneaza o forma bizara de sistem de autoconservare… La mine mai mult pampering care imi spune ca am doar 15 zile de concediu pe an si ca trebuie sa “make the most of it”. De acesta data a fost diferit – am ales prea romaneste, poate, si nu spun asta intr-un mod peiorativ; am luat decizia la un targ de turism unde agenta mea imi punea in fata destinatii exotice. Pe multe dintre ele le bifasem deja. Portugalia a fost prima necunoscuta, ce-i drept ultima din lista ei de propuneri. Indoit, am intrat in panica si am cerut macar un strop de exotic, asa ca am bagat in compozitie si ingredientul exotic Madeira, despre care stiam de la cativa prieteni ca este de neratat.

Iata-ma 5 luni mai tarziu la aeroport la o ora imposibila pentru mine – 4 AM, la un zbor care avea toate premisele sa ma enerveze teribil si care in schimb s-a dovedit mai mult decat agreabil. To cut the story short, la 7 dimineata eram deja in Alfama, cartierul pe care, la fel, l-am ales fara prea multa documentare si care s-a dovedit a fi perla calatoriei. De fiecare data cand calatoresc, incerc sa fac experienta placuta si prin prisma hotelurilor alese, iar aceasta data nu a facut exceptie, hotelul fiind unul dintr-n lant de hoteluri design – Memmo Alfama. Vi-l recomand cu ochii inchisi si chiar daca nu stati aici, incercati o vizita macar pentru un drink (gourmet Gin is the new obsession), pe singura terasa cu vedere la intreaga Alfama, piscina rosie ca Sangria despre care am aflat ca este mai buna in Portugalia.

Alfama rasuna seara a fado, expira tristete si melancolie prin fiecare por si are un farmec aparte cu treptele abrupte si grafittiurile neconventionale (Vhils AKA Alexandre Arto).

De incercat urmatoarele restaurante: Chapito – un cort aflat langa un teatru roman; Restaurante Santo Antonio de Alfama – o curte mica sub o bolta de vita de vie; nu in ultimul rand, mancare italieneasca mai buna ca la ei acasa la Restaurante Esperanca Se. Obligatoriu, dati o sansa si Sangriei albe cu sampanie. E o reteta pe care clar o voi recrea la mine pe terasa.

Vizitati toate catedralele din zona; pentru mine, cea mai interesanta a fost SE. Plimbati-va cu tramvaiele galagioase si foarte grabite; uneori, aveam impresia ca se vor accidenta in vale pentru ca treceau unul dupa celalalt pe aceeasi linie, ca intr-n desen Disney cu turistii din zone aglomerate, care inevitabil scoteau mainile pe geam pentru a surprinde “the selfie of the day”.

Seara, incercati viata de noapte, insa tineti minte – e numai pentru cei rezistenti. Barurile incep sa se anime de pe la 1.30-2.00; pana atunci, cervezeriile sunt pline ochi, iar din toate partile se intreapta spre tine cele mai bune tapasuri ever! De neratat este Bairro Alto, cu o forfota demna de Le Marais, sau centrul vechi, si de asemenea Chiado cu locurile mai trendy. Ca sa fie clar, pentru mine mancarea in Portugalia a fost cea mai mare surpriza. Nu am luat nici o teapa stil Turista si am incercat unele dintre cele mai intrigante gusturi, de la piete publice pana la restaurante cu stele Michelin.

Un must este Mercado Do Ribeira care depaseste cu mult gusturile sau arhitectura si forfota perfecte pana la acesta experienta din Mercado San Miguel/Madrid. Obligatoriu, incercati Tartar-ia, Mar e Monte si inghetata artizanala de la Santini.

Am urcat cu funicularele in toate sensurile pe colinele orasului, am vizitat fortareata, am facut putin shopping pe Avenida do Liberdade si, rapus de picioare, am dat o sansa tuk tuk-urilor (de care sincer ma cam feream dupa experientele din Bangkok). Am ales insa eco-tuk, pe care vi-l recomand, pentru ca nu huruie pe strazile extrem de inclinate si in plus, nu polueaza – e 100% electric. Am incheiat seara cu o coada la Cervezeria Ramiro, “The place to go” pentru fructele de mare – nu este chiar in cea mai turistica zona, mai degraba intr-un cartier (thanks, Ari!).

Belem a fost un alt cartier superb in care am revenit dupa experienta ratata din Madeira despre care va voi spune mai tarziu.

Museu Berardo din Belem este un must see pentru toti impatimitii artei. Pentru mine, a fost cel mai bun muzeu de arta moderna pe care l-am vazut in lume (si credeti-ma, lista este lunga). Colectia este impresionanta cu mult Warhol, un Allen Jones superb, Mondrian, dar si enormele tablouri ale lui Eric Fischl, pe care l-am descoperit in California. Insa mai interesanta este succesiunea salilor gandite de un curator genial dupa mine, pentru ca a reusit sa transmita exact mood-ul curentelor artistice prezentate de la sala la sala intr-o maniera comprehensibila chiar si pentru cei mai putin avizati. Cladirea este una superba, ea in sine o opera de arta cu un restaurant fantastic pe care vi-l recomand pentru un brunch interesant, in care Asia se intalneste cu Italia, Spania si Portugalia. In plus, desertul are un iz american captat cu umor de un bucatar genial (incercati Oreoxx). Poti savura peluzele geometrice cu bazine de apa ce functioneaza pe post de oglinzi pentru cerul hiperactiv, poti sta la umbra maslinilor si asculta concerte pe paturica de paie pe care restaurantul ti-o da din dotare. O reala oaza int-un focar de caldura, parca reflecatata de trotuarele pietruite artizanal cu bucati de marmura alba lustruita de pingelele trecatorilor.

Vizitati catedrala Jeronimos, dar sfatul meu este sa mergeti pe la 17.00, pentru ca nu mai este nimeni in pietele care cu 5-6 ore mai devreme erau pline de autocare si de cozi lesinate de turisti iritati. Obligatoriu, Pastel de Nata – dulcele local de traditie, real cel mai bun din oras la coada 2 de la Pastis de Belem, peste drum de catedrala. Eu recunosc: am incercat si un pahar de vin alb la umbra copacilor de la un carucior boem, un business cu potential oriunde, insa atat de original aici – ”Wine with a view”.

Obligatoriu, o zi trebuie alocata pentru Sintra unde recunosc mixul de stiluri, de la maur la emanuelit. M-a cam bulversat, insa intr-un mod bizar, toate functionau in acel decor desprins parca din imaginatia lui Walt Disney, cu 100% autenticitate si fundament istorico-cultural. Vizitati gradina lui Palacio de Monserrate (jungla si un palat gotic cu influente indiene) si dupa, neaparat reveniti in Lisabona pe coasta prin Cascais si Estoril, care sunt niste orasele superbe cu iz de promenada si bourgeoisie de Cote d’Azur autentica, insa si foarte moderne in viziune estetica sau arhitecturala.

Un al doilea muzeu socant de frumos, revenind la Lisabona, a fost Gulbenkian. Are niste gradini care mi-au luat respiratia si un mix de arta clasica pe de o parte, cu un pavilion de arta moderna si un amfiteatru pe de alta parte, care ar face sa paleasca intreaga Sala a Palatului. Cladirea in sine este uimitoare si simti ca intri in atmosfera unui film american din anii 60; recunosc, ma asteptam ca personajele din American Hustle treaca prin fata mea.

Cel mai frumos concept de arta, recunosc, aici l-am vazut pentru prima oara; este vorba de Meeting Point, intalnirea dintre 2 artisti – in cazul acesta, fotograful Manuel Botelho si pictorul Latour. Sensibilitatea si similaritatile celor 4 tablouri sau, ca sa fiu mai exact, un tablou si alte trei poze inramate, au fost intr-adevar socante.

Madeira, gradina plutitoare a Atlanticului, a fost dezamagitoare pentru mine; o recomand pentru 50+. Trebuia sa stau 7 zile si dupa 3, am plecat de la un hotel claustrat in varful muntelui (Choupana Hills, de recomandat pentru acesta destinatie), pentru ca imi doream de fapt plaja, soare si relaxare dupa toata forfota orasului; cine ar fi crezut ca ma voi reintoarce tot in oras pana la urma? :) Insula de origine vulcanica nu are plaje cu nisip, de fapt nu prea are plaje; dupa ce am bifat toate atractiile putin fortate ale insulei impracticabile fara masina, am clacat. Dupa schimbari de avion ce pareau aproape imposibile, traiesc real un deja vu in Lisabona, de aceasta data in Belem la un hotel superb, Altis Belem (pe care il recomand cu drag oricarui pasionat de arhitectura si design). Incercati terapiile spa de la Oxygen by Karin Hetzog, urmate de o plimbare seara in zona docurilor transformata cu succes la piciorul podului 25 Septembre in promenada cu terase si brauri de Gin (da, iar gin in toate declinarile posibile). Plaja a fost obsesiv repetata in cazul meu pe Costa Caparica, la 20 de minute cu taxiul inspre Almada/Trafaria. Nisipul este superb, oceanul spectaculos si coasta se intinde pe 17 Km de plaja cu beach cluburi, scoli de surf sau kiting. Nu ratati o plimbare cu trenuletul de coasta, care va poarta de la o plaja la alta (exista optiuni pentru toate gusturile). Eu am revenit la Waikiky si la Casablanca, unde am mancat cea mai buna dorada ever.

Acestea fiind spuse, Portugalia mea a fost surprinzator de frumoasa si intriganta cu gusturi, mirosuri si culori noi in portofoliul meu senzorial, cu multe zambete, soare si relaxare adevarata, cu multa cultura si atentie la detalii. Si daca radeam cu prietenii de Gato das Botas (tr. Motanul incaltat) si pasteleria, acum stiu sigur ca voi reveni pentru pastel de nata si o a doua tura de #museuberardo, pentru ca mi-au dat contorul peste cap.

“Bom dia!”, cum veti auzi cu siguranta de la multe fete zambitoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

BACK TO BLOG