Beauty – machiajul de mireasa

Cum trebuie sa arate o mireasa din punct de vedere al machiajului? Pentru mine, 2 lucruri sunt esentiale la acest tip de machiaj: sa fie fresh si sa dureze!

Indiferent de ce varsta are mireasa, machiajul acesteia trebuie sa fie natural, sa ii puna in valoare cele mai frumoase trasaturi ale fetei, fara sa riste sa devina incarcat, vulgar sau ridicol.

Cand imi imaginez o mireasa, ma gandesc la ceva angelic, pur… De aceea, sfatul meu este sa incepeti sa va pregatiti tenul cu ceva timp inainte, pentru ca un aspect fresh inseamna o piele ingrijita, hidratata si foarte odihnita. Daca va ganditi sa va faceti un tratament facial, va recomad sa il faceti cu cel putin 2 saptamani inainte de fericitul eveniment; in felul acesta, evitati eventualele cicatrici, inrosiri pronuntate sau iritatii ale pielii care rezulta din urma unui tratament.

Curatati-va tenul foarte bine si hidratati-l pentru ca acesta sa fie proaspat in ziua nuntii. Aspectul tenului este esential pentru a avea un aer proapat si pentru ca machiajul reziste foarte bine pe durata intregii zile.

Cand spun ca pentru mine este important ca machiajul unei mirese sa dureze, ma gandesc la faptul ca o nunta dureaza aproximativ 24 de ore la romani. Ar fi teribil sa vezi o mireasa perfecta la inceputul nuntii si spre final o versiune trista, obosita, un fel de “muma padurii”! Exagerez, evident, dar o fac in cunostinta de cauza. Va recomand sa va procurati pentru acest eveniment produse de machiaj adecvate, adaptate tenului, dar care rezista foarte bine in timp, sau sa apelati la serviciile unui profesionist. Nu riscati insa cu un machiaj special pentru ziua nuntii, pentru ca riscati sa va transformati cea mai frumoasa zi din viata intr-un cosmar ale carui poze nu veti fi mandra sa le aratati nepotilor… Este important sa fiti voi inseva, purtand fata cu care toti cei apropiati sunt obisnuiti sa va vada; bineinteles, daca se poate imbunatati este excelent, dar nu exagerati si cel mai important, nu experimentati!

Nu exagerati cu cantitatea de fond de ten! Este de ajuns sa va aplicati o crema hidratanta si sa va faceti un usor masaj cu aceasta timp de 5 minute. Apoi, pentru un aspect uniform, amestecati cateva picaturi de fond de ten in palma cu aceeasi crema si aplicati rapid pe intreaga suprafata a pielii prin miscari de intindere la inceput, urmate spre final de tapotari usoare pentru a face produsul sa adere foarte bine in pori. Lumina naturala joaca un rol esential in reusita machiajului, asa ca fugiti de becul din toaleta sau de neoanele din camera de zi; ideala ar fi o zona cu ferestre cit mai mari, in care lumina sa aiba o intensitate medie. Aplicati in zonele care necesita cu adevarat acoperire un corector cit mai apropiat de nuanta reala a tenului si tapotati cu ajutorul degetelor pentru a lichefia textura acestuia cit mai omogen pe suprafata pielii. Pudra ramane o optiune; pentru mine, cea transparenta ramane cea mai recomandata, iar ca textura, desigur cea libera, caci o pudra compacta risca sa incarce mult prea mult tenul si sa dea un aspect tern. Astfel, fondul de ten va rezista mai mult si va avea un aspect mai natural.

Pentru machiajul ochilor, va recomand conturarea acestora cu fard sau cu creion (cu fard, machiajul va rezista mai mult) la baza genelor, de la coltul extern catre cel intern aplicind treptat din ce in ce mai putina culoare. Ramaneti cit mai la baza genelor si eventual insistati putin cu o pensula fina pentru a va asigura ca fardul a patruns si in micile spatii dintre gene. Astfel, veti avea o privire patrunzatoare si ochii va vor parea mai mari. Estompati acest contur pe pleoapa superioara inspre pliu, folosind degetele, apoi aplicati un fard mai deschis decat conturul aplicat cu ajutorul unei pensule cat mai lejere, pentru a nu risca patarea pleoapelor. Nu depasiti jumatatea definita de pliul pleoapei. Deasupra acestei zone, dar fara sa sa va ridicati spre sprancene, folositi o nuanta naturala, cit mai neutra, cum ar fi bejul usor irizat sau tonurile de maro, atita timp cit raman intr-o cromatica de preferinta calda.

Va recomand o mascara waterproof, pentru ca nu am vazut pana acum mirese lipsite de sentimente decit in filme, un blush care sa aduca o nota de prospetime tenului, usor rozaliu pentru tenurile deschise sau piersica pentru cele mate sau bronzate.

Atentie la machiajul buzelor; daca alegeti un machiaj mai accentuat al ochilor, nu aplicati un ruj foarte inchis, iar daca machiajul ochilor este doar usor conturat, fara culori inchise pe pleoapa superioara, puteti experimenta cu o culoare puternica pe buze. Ruj sau gloss? Daca veti avea parul desfacut nu va recomand glosul, caci firele de par vi se vor prinde in gloss si riscati sa vi-l intindeti pe fata. Recunosc insa ca gloss-ul da intotdeuna o nota tanara si proapata oricui, dar atentie: trebuie sa il controlati si in plus, nu rezista. Cel mai sigur este sa folositi un produs in 2 etape: ruj non-trasfer si gloss pentru stralucire peste. Este ideal pentru un evenimet care dureaza o zi si o noapte.

Nu uitati de machiajul corpului: decolteu, gat, picioare. Puteti sa folositi o crema combinata cu un fond de ten foarte rezistent si cu o pudra sidefata. Veti straluci fara sa aveti un aspect uleios si veti acoperi micile imperfectiuni fara a risca patarea rochiei pe parcursul zilei. In acelasi timp, intreaga piele va capata un aspect uniform. Sunteti perfecte din cap pana in picioare! Nu va puneti glitter in par, indiferent de ce va spune stilistul; rezultatul este total artificial si kitch.

La final, un sfat sincer pe care vi-l dau este sa fiti relaxate si sa zambiti! Este doar cea mai frumoasa zi din viata, nu? Profitati de ea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

BACK TO BLOG